Totul despre investiții cu Matei Dumitrescu – EA Business Mentor

În ultimii 7 ani, Matei Dumitrescu a mentorat și accelerat peste 500 de startup-uri în toată lumea, în domenii diverse: de la agricultură până la inteligență artificială, din Malayesia până în Silicon Valley.

În anul 2023 s-a alăturat comunității EA – The Entrepreneurship Academy în calitate de business mentor. De atunci ajută studenții să-și dezvolte skill-urile și mindset-ul antreprenorial necesare în lumea afacerilor. Pentru că una dintre abilitățile de care are nevoie orice antreprenor este cea de a atrage investiții, am stat puțin de vorbă cu Matei și am aflat câteva insights. 

Ești curios să afli mai multe? Check our article!

Must know despre investiții

Ai investit până în prezent în peste 50 de business-uri. Care este cea mai importantă investiție pe care ai făcut-o până acum?

Fiecare investiție pe care am făcut-o are un loc special, nu contează că sunt în stadii incipiente sau că sunt în expansiune internațională, că sunt investiții reduse sau semnificative. Contează ce rezolvă ele pentru societate.

Astfel, poate cea mai importantă până acum a fost într-un start-up din domeniul tehnologiei curate, care oferea soluții inovatoare de waste management. Ea nu doar că are un impact semnificativ asupra mediului, reducând emisiile de carbon și promovând sustenabilitatea, dar a și demonstrat o rentabilitate remarcabilă. Această investiție a reprezentat alinierea perfectă între pasiunea mea pentru tehnologie și sustenabilitate și filosofia de investiții.

Majoritatea studenților EA au business-uri la început de drum, spre ce le recomanzi să meargă pentru investiții?

Pentru studenții EA cu business-uri la început de drum, alegerea dintre un Venture Capitalist și un Business Angel depinde de nevoile și stadiul dezvoltării afacerii lor. 

Venture Capitalists sunt adesea potriviți pentru startup-uri care au depășit etapa inițială, teoretic business-uri product market fit. 

Pe de altă parte, Business Angels sunt investitori individuali care pot oferi nu doar finanțare, dar și mentorat valoros, fiind adesea ideali pentru etapele timpurii ale afacerii. Diferența principală constă în mărimea investiției și în gradul de implicare: Business Angels tind să investească sume mai mici și oferă mai multă atenție personală, în timp ce Venture Capitalists investesc sume mai mari, având așteptări de creștere și scalare rapidă.

În 2018 ai fost denumit „Investitorul Anului”. Poți să ne spui care sunt principalele criterii pe care le iei în considerare atunci când alegi să investești într-un business?

Când aleg să investesc într-un business, principalele mele criterii sunt: echipa, inovativitatea și scalabilitatea soluției și potențialul de impact pe termen lung. Echipa este esențială – caut antreprenori pasionați, rezilienți și cu o viziune clară. Inovația soluției indică capacitatea de a răspunde nevoilor neîmplinite ale pieței, în timp ce scalabilitatea reflectă potențialul de creștere sustenabilă.

Impactul pe termen lung, fie că este vorba de aspecte sociale, de mediu sau de inovare tehnologică, este de asemenea crucial, deoarece urmăresc investiții care nu doar generează profit, dar contribuie și la binele comun. Totuși, în 2018 am primit această distincție datorită în special diversității geografice și de domeniu a startupurilor investite.

Poți să ne spui care au fost principalele greșeli pe care tu le-ai văzut în rândul antreprenorilor care au nevoie de o investiție și cum pot fi ele evitate?

Principalele greșeli pe care le-am observat în rândul antreprenorilor care caută investiții sunt lipsa unei înțelegeri clare a pieței țintă, a clientului, precum și un accent foarte mare pus pe produs. Pentru a evita aceste capcane, recomand antreprenorilor să valideze nevoile clienților și să își construiască valoarea care este căutată de acești clienți. Este esențial să fii pregătit cu date și proiecții realiste, și să demonstrezi o înțelegere profundă a mediului competitiv.

Ce înseamnă pentru tine inovația într-un business? 

Pentru mine, inovația înseamnă crearea de soluții eficiente pentru probleme reale, soluții care aduc valoare adăugată economiei și societății. Apoi, este și despre gândirea dincolo de ceea ce există deja sau despre explorarea tehnologiilor emergente. Inovația nu este doar despre produse sau tehnologii noi. Este, de asemenea, despre modele de business revoluționare, îmbunătățirea proceselor sau crearea de experiențe unice pentru clienți.

În ce tipuri de business-uri ai fi dispus să investești în următorii 3-5 ani?

Sunt deschis să investesc în startup-uri care adresează provocări globale prin tehnologie și inovare, cu un interes deosebit pentru domeniile e-health, edtech, AI și social impact. Aceste sectoare reflectă tendințele globale și nevoia acută de soluții sustenabile, scalabile și cu impact pozitiv asupra societății. Cred ferm că afacerile care se concentrează pe tech, pe inovare și impact social vor fi liderii creșterii economice viitoare.

Despre Business Mentor 

Ai fost implicat în dezvoltarea a peste 1000 de startup-uri în ultimii 10 ani, iar cariera ta ca investitor prinde avânt. Poți să ne spui de ce ai ales să te alături comunității EA?

M-am alăturat comunității The Entrepreneurship Academy datorită convingerii mele că educația și mentoratul joacă un rol crucial în formarea antreprenorilor de succes. Având o experiență vastă în dezvoltarea startup-urilor, dar și în investiții, consider că acum este momentul potrivit să împărtășesc cunoștințele acumulate cu generațiile viitoare. Aici mă conectez direct cu studenții pasionați, îi inspir și contribui la călătoria lor antreprenorială, asigurându-mă că au acces la o perspectivă reală și valoroasă din lumea afacerilor. Este o oportunitate de a da înapoi comunității și de a modela viitorul antreprenoriatului prin educație.

Poți să ne explici ce faci tu ca business mentor la EA? Cum îți ajuți mai exact studenții în parcursul lor educațional și profesional?

Rolul meu se concentrează pe îndrumarea studenților în dezvoltarea competențelor și a mindset-ului antreprenorial necesare pentru a naviga cu succes în lumea afacerilor. Prin sesiuni de mentorat, activități interactive și feedback constructiv, îi ajut pe studenți să-și clarifice viziunea, să-și valideze ideile și să elaboreze strategii eficiente. 

Mă străduiesc să creez un mediu sigur în care studenții să își poată testa ipotezele, să învețe din eșecuri și să își accelereze creșterea. Rolul meu este să creez legături între teoria antreprenorială și aplicarea practică, facilitând accesul la o rețea extinsă de contacte și resurse din industrie.

Ce impact crezi că are partea de business mentoring din primii ani de facultate asupra unui student / asupra tinerilor? Ne poți da câteva exemple?

Impactul business mentoring-ului în primii ani de facultate este profund și durabil. Acesta oferă studenților o bază solidă și un avantaj competitiv în cariera lor antreprenorială. Prin exemple din experiența mea la EA, am observat cum mentoratul contribuie la creșterea încrederii în sine a studenților, îi ajută să navigheze prin provocările antreprenoriatului și să dezvolte abilități critice de rezolvare a problemelor. 

Sfaturi pentru cititori 

Care sunt principalele 3 lucruri pe care un tânăr de liceu ar trebui să le știe despre despre inovație în business dacă vrea să devină antreprenor și / sau investitor? 

  • Rezolvarea problemelor reale, capacitatea de a identifica și rezolva probleme reale în moduri unice și eficiente este esențială. Tinerii trebuie să învețe să observe lumea din jurul lor, să identifice problemele sau nevoile nesatisfăcute și să gândească soluții care nu să aducă îmbunătățiri semnificative, ci chiar să poată sa aibă efectul de disruption
  • Mindset-ul de învățare continuă, trebuie să fie mereu curioși și deschiși să exploreze noi domenii, tehnologii, modele și metode.
  • Curajul de a încerca e parte a procesului de învățare, eșecurile sunt inevitabile și trebuie privite ca oportunități de învățare. Din aceste experiențe antreprenorii își ajustează strategiile și devin mai buni.

La EA – The Entrepreneurship Academy ai întâlnit cu siguranță mulți tineri ambițioși, care au demonstrat că generația actuală poate face multe lucruri mărețe. Ai putea să ne oferi niște resurse pe care aceștia ar putea să le citească / urmărească pentru a-și lua informații utile?

Lean Startup” de Eric Ries, pentru a înțelege importanța agilității și a feedback-ului rapid în dezvoltarea afacerilor; „Zero to One” de Peter Thiel, pentru lecții despre construirea afacerilor unice în era digitală sunt unele dintre cărțile de bază la care deja au acces, dar un al doilea palier ar fi cel de cursuri și workshop-uri online, din care pot să învețe continuu. 

Nu în ultimul rând, mereu încurajez antreprenorii să intre într-un program de accelerare cum sunt cele pe care le organizez la Institutul de Excelență în Antreprenoriat (Venture Accel de exemplu). Acolo teoria chiar se împletește cu activitatea / aplicarea practică, feedbackul din real-world sau rezultatele concrete reprezintă finalitatea și driverul de motivație al procesului de învățare.

Ce recomandări ai pentru un antreprenor care vrea să-și evalueze corect afacerea înainte de a căuta finanțare externă?

  • Asigurați-vă că ideea de afaceri rezolvă o problemă reală și că există o cerere pe piață. Utilizați feedback-ul clienților!
  • Proiectați clar modelul de afaceri, inclusiv structura costurilor, sursele de venit. 
  • Faceți proiecții financiare și planuri de creștere.
  • Demonstrați că sunteți capabili, optimiști implicați în ambițioși și dornici să învățați și să progresați.

 

Dacă și tu visezi să ai propriul tău business într-o zi, dar nu știi de unde să începi, la EA – The Entrepreneurship Academy ești susținut de experți și profesioniști din domeniu din prima zi de facultate până în ultima. 
Te simți inspirat și vrei să afli mai multe despre noi? Vezi ce evenimente pregătim în perioada următoare pentru tine, pe link-ul de AICI!

 

Vrei să afli mai multe despre EA - The Entrepreneurship Academy?

Vrei să afli mai multe?
Stabilește-ți o întâlnire individuală cu un Admission Specialist

Partenerii noștri