Ce cred părinții despre EA – The Entrepreneurship Academy?
Ce este mai important pentru un părinte, decât să vadă că adolescentul lui și-a ales corect facultatea și evoluează în direcția dorită?
Dacă vrei să afli cum văd părinții de la EA – The Entrepreneurship Academy experiența copiilor lor ca studenți, în articolul de aici facem cunoștință cu Alina Firica, mama studentului nostru de anul 1, Mihnea Țurloiu.
Perspective asupra educației și carierei
Cum v-ați descrie copilul?
Mihnea a fost întotdeauna un copil special, diferit de majoritatea copiilor de vârsta lui, în sensul că a fost mai serios, mai asumat în tot ceea ce a făcut, orientat, a știut întotdeauna să nu-și risipească energia și eforturile în lucruri care nu îi aduceau beneficii. Practic, a avut întotdeauna calități pe care ar trebui să le aibă toți cei care își doresc să urmeze această cale, pe care el și-a dorit-o încă de când era copil, aceea de a deveni antreprenor.
Care au fost așteptările și speranțele pentru viitorul academic și profesional al copilului dvs.?
Având în vedere oferta educațională a universităților din România, programa școlară a acestora, modalitatea de abordare, prezentare și examinare a materiilor studiate în aceste universități și cunoscând ceea ce își dorește și cum își dorește să studieze copilul meu, am fost foarte îngrijorată că parcursul său educațional se va opri odată cu terminarea liceului.
Mihnea nu își dorea să studieze la niciuna dintre universitățile din România, deoarece considera că nu i se potrivește și nu ar fi fost niciun câștig pentru el din punct de vedere al pregătirii ca antreprenor faptul că ar urma cursurile unei astfel de universități.
La începutul clasei a XII-a deja mă obișnuisem cu ideea că este posibil să nu urmeze nicio universitate din România, până într-o zi când a venit la mine fericit și mi-a spus ca este de părere că a găsit în România facultatea care i se potrivește, și anume EA.
Cum a luat copilul dvs. decizia să studieze la o facultate de business?
El auzise despre EA de la niște persoane cu care colaborase în perioada liceului, tot pe parte de antreprenoriat, dar nu avea suficiente informații despre universitate. S-a decis să caute mai multe detalii despre EA și despre oferta educațională după ce a urmărit un podcast cu fondatorii flip.ro, care au fost și ei studenți la EA – The Entrepreneurship Academy.
După ce și-a adunat informațiile de care avea nevoie să decidă dacă este facultatea potrivită, am discutat amândoi și am decis că ar trebui să încerce să dea admiterea.
Cum a fost procesul de admitere pentru copilul tău?
Încă din procesul de selecție a fost încântat, pentru că totul s-a desfășurat altfel decât era el obișnuit, chiar din etapa de selecție s-a văzut orientarea spre antreprenoriat a facultății. Au urmat emoțiile așteptării rezultatului și apoi bucuria succesului.
O provocare pentru înscrierea lui la această facultate o reprezenta taxa de școlarizare, dar având în vedere determinarea și entuziasmul lui, am considerat că orice efort ar trebui făcut din partea noastră, a părinților, ar merita.
Nu a fost nevoie să ne facem prea multe probleme, deoarece încă din etapa premergătoare înscrierii, facultatea a venit cu soluții și aici mă refer la anumite posibilități de finanțare pentru acoperirea taxei de școlarizare, precum și la bursele oferite de EA, în special bursă socială în colaborare cu NN.
Pe tot parcursul procesului de înscriere și inclusiv până a început facultatea, am avut tot sprijinul specialiștilor de admitere referitor la orice fel de întrebări sau probleme au apărut.
Ce activități organizate de facultate v-au ajutat să înțelegeți mai bine modelul educațional?
Am participat la o întâlnire pe care EA a avut-o cu părinții, unde ne-a fost prezentată oferta educațională, împreună cu așteptările și cerințele de la viitorii studenți.
La această întâlnire, pe lângă părinți și viitorii studenți a participat atât echipa EA, cât și studenții din anii mai mari și chiar absolvenți. Am fost încântată să descopăr echipa EA, faptul că sunt oameni tineri, entuziaști, dar ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost bucuria și entuziasmul cu care studenții din ani mai mari sau absolvenții vorbeau despre ceea ce înseamnă EA pentru ei, despre spiritul EA , despre cât au învățat despre ei ca oameni și ca viitori antreprenori la aceasta facultate.
După participarea la această întâlnire părinți-studenți-profesori-absolvenți, n-am avut niciun dubiu că Mihnea a făcut cea mai buna alegere, în concordanță cu așteptările lui.
Ce aspecte ale studiului la EA – The Entrepreneurship Academy le-ați considerat cele mai folositoare pentru copilul dvs?
O experiență care mi s-a părut interesantă și din care consider că Mihnea a avut foarte multe de învățat a fost Learning Journey din anul I. Pe lângă faptul că studenții au fost puși în situații noi pentru ei, mi-a plăcut și faptul că echipele s-au format pe baza interacțiunii din Learning Journey.
Un alt aspect pozitiv pe care îl văd în a studia la EA este faptul că au cursuri cu experți în anumite domenii și nu doar teoreticieni. Studenții au întâlniri cu oameni importanți din mediul de afaceri din România, de la care au foarte multe lucruri de învățat, iar întreaga abordare a facultății este orientate spre partea practică.
Ați observat o evoluție a copilului dvs de când a început facultatea?
De când a început să studieze la EA, Mihnea a devenit mai atent cu timpul său, în sensul că încearcă să-l gestioneze mai bine, își prioritizează altfel activitățile, a devenit mai comunicativ, mai încrezător în forțele proprii, mai adaptabil la situațiile în care anterior nu s-ar fi simțit confortabil.
Sper ca pe viitor abordarea EA – The Entrepreneurship Academy în ceea ce privește oferta educațională să continue pe aceeași linie practică, orientată spre a-i ajuta pe studenți să-și dezvolte abilitățile de antreprenori.
EA – The Entrepreneurship Academy este cu siguranță tipul de facultate care i se potrivește copilului meu. O recomand oricărui copil care visează să devină antreprenor în viitor!
Dacă ești părinte și vrei să afli mai multe despre noi, vezi ce evenimente pregătim în următoarea perioadă AICI