Bună ziua,

Mă adresez cu speranța că mesajul meu va ajunge la inimile generoase ale celor care pot face diferența în viața mea. Sunt Ioana Pintea, o tânără de 19 ani pasionată de educație și antreprenoriat, care locuiește în orașul Deva. Cu o inimă plină de visuri și un spirit determinat, mă adresez vouă cu o rugăminte sinceră.

În curând, urmează să încep studiile la The Entrepreneurship Academy (EA), o instituție de învățământ care reprezintă un adevărat creator de viitor pentru tinerii pasionați de antreprenoriat. Este locul unde visele devin planuri de afaceri, iar pasiunea se transformă în acțiune concretă.

Cu toate acestea, pentru mine, acest vis nu poate deveni realitate fără un sprijin.

Pentru a mă prezenta, încep prin a menționa că de-a lungul vieții mele, am avut privilegiul de a fi implicată în diverse activități de voluntariat, precum Interact și Cercetașii României, unde am învățat  valori esențiale precum solidaritatea, responsabilitatea și spiritul de echipă. De asemenea, am fost voluntar la BIG FM Deva, unde am avut oportunitatea să mă implic în comunitatea locală, dar și să-mi exersez discursul public.

Încă din adolescență, am avut aspirații antreprenoriale, încercându-mi norocul în vânzarea de brățări handmade sub numele de Eteric. Chiar dacă unele încercări au fost nereușite, am învățat multe lecții valoroase despre perseverență și determinare.

Îmi doresc să devin un antreprenor de succes care să nu uite niciodată să ofere înapoi societății, oferind donații și sprijinind proiecte sociale, precum o fac și acum din puținul meu . Cred în puterea mea de a face lucrurile posibile, de a reuși, dar și de a mă ridica în caz de orice eșec.

Familia mea, care include patru membri, este o familie modestă, iar costurile ridicate de trai din București fac dificilă acoperirea integrală a taxei de școlarizare pentru mine. Din păcate, salariile din România nu sunt suficiente pentru a susține o familie și un student la facultate cu o taxă de mii de euro, un cost de trai ridicat și anualul learning journey obligatoriu ce costa în jur de 2,000€-3,000€ .

Chiar dacă plănuiesc să acopăr taxa de școlarizare atât din economiile personale, cât și din burse, aceste resurse nu sunt suficiente pentru a face față întregii sume necesare. Din taxa pe cei 4 ani de 36,000€, eu am reușit sa acopăr prin burse și forțe proprii suma de 25,000€ . În momentul actual, mai am nevoie de 11,000€, însă orice sumă este binevenită .

Cea mai mare durere a vieții mele este să știu că am fost creată pentru a face lucruri mari, dar să nu am posibilitatea de a-mi îndeplini potențialul, visul.

Vă scriu cu speranța că veți crede în potențialul meu de a reuși, de a schimba și de a ajuta! Sper să fiți de acord să mă susțineți printr-o sponsorizare care să acopere parțial sau integral taxa de școlarizare de care am nevoie. Orice sumă contează și ar fi o investiție în viitorul meu și în potențialul meu de a contribui la comunitatea din care fac parte.

Vă mulțumesc anticipat pentru timpul acordat și pentru orice sprijin sau sfat pe care sunteți dispus să mi-l oferiți.

Ioana Pintea

0732 936 010

ioanapiintea@gmail.com

Linkedin Profile

Vrei să afli mai multe?
Stabilește-ți o întâlnire individuală cu un Admission Specialist

Partenerii noștri