Cum atragi 100.000 de euro pentru start-up-ul tău

Ai o idee de start-up, dar nu știi de unde să începi cu finanțarea? Luca Știrbăț, CEO ReaktorX, Co-founder Creative Motion și absolvent EA – The Entrepreneurship Academy, îți explică ce înseamnă cu adevărat să pornești un business, cum alegi sursa de finanțare potrivită și de ce „viteza” e superputerea generației sale.

Ai atras finanțări de peste 100.000 de euro pentru proiectele tale, atât din surse private, cât și din fonduri europene. Ce te-a inspirat să începi drumul în antreprenoriat și cum ai reușit să atragi prima finanțare?

Am fost inspirat de bunicul meu, care îmi povestea despre călătoriile sale și despre cum, pe vremuri, țări întregi cumpărau resurse naturale de la noi. Eram fascinat de câtă energie se creează atunci când doi oameni de business colaborează și își respectă promisiunile.

Asta m-a inspirat și pe mine să devin antreprenor. Încă din liceu, am început să aduc abilitățile tehnice în zona de business și am lansat o agenție de dezvoltare software. Din lucrul cu clienții, am învățat ce înseamnă să creezi un produs, să rezolvi probleme, și să creezi valoare – astfel încât oamenii să plătească cu entuziasm pentru serviciile tale.

Prima finanțare – 5.000 de euro – am atras-o de la Cristian Gheorghe, un tânăr de 30 de ani care tocmai se întorsese din America, din programul Work & Travel. Ne-a descoperit proiectul pe platforma Startarium și a decis să ne susțină.

Atunci am învățat cât de valoros este să ai pe cineva în afara familiei care crede în tine și câtă responsabilitate vine odată cu această încredere – lucru de care ne-am dat seama, sincer, mult prea târziu. Norocul nostru? Cristian știa ce înseamnă investiția în startup-uri și și-a asumat riscul. Am menținut o relație apropiată și, chiar și acum, este alături de noi, în calitate de partener în studioul nostru de startup-uri.

În calitate de co-founder Creative Motion, ai creat un spațiu unde tinerii pot transforma ideile curajoase în produse tech reale. Ce te-a determinat să sprijini inițiativele antreprenoriale ale generației Z și ce ai descoperit lucrând direct cu ei?

Fiind și eu Gen Z, am spus de la început că prefer să lucrăm între noi, decât cu „bătrânii” din industrie care cred că le știu pe toate. Între timp, am învățat și noi că experiența celor mai în vârstă nu e deloc de ignorat.

Totuși, motivul principal pentru care continuăm să lucrăm cu tineri din Gen Z și Alpha rămâne același: viteza. Viteza cu care lucrează, cu care se plictisesc și, da – cu care greșesc. Suntem dependenți de adrenalină.

Am observat cât de des inițiativele tinerilor sunt ignorate, doar pentru că sunt considerați „doar niște copii”. Credeam că părinții noștri au învățat ceva din „Phineas și Ferb”, dar se pare că au chiulit de la lecția aia.

Ce am mai descoperit? Aproape toți tinerii Gen Z care ajung să lucreze cu noi încep cu aceeași listă de idei: o platformă de social media, apoi un joc și o aplicație de organizare evenimente. Noi îi ajutăm să facă research de piață și să construiască ceva de care oamenii chiar au nevoie, nu următorul TikTok.

finanțare

 

Tot ce trebuie să știi despre finanțarea unui start-up

Care sunt cele mai accesibile surse de finanțare pentru tinerii antreprenori aflați la început de drum?

În momentul de față, în România, fondurile europene rămân cea mai bună opțiune – sunt suficiente inițiative și foarte mulți oameni (poate chiar prea mulți) dispuși să te ajute să le accesezi. În plus, tinerii sunt favorizați la punctaj și au șanse reale să obțină finanțare și sprijin.

Tinerii care pot economisi 200 de euro, pot lansa un business mic, bazat pe servicii: o agenție de marketing, un brand de haine, o firmă de software, o agenție de content video pentru TikTok. E un început solid – costurile inițiale sunt mici, riscul e scăzut și nu trebuie să investești constant bani proprii.

Din păcate, în România mai avem de învățat până punem în practică crowdfunding-ul la nivelul la care ar trebui să fie. Dacă, însă, ai norocul să întâlnești un business angel, rămâi aproape – poate să te învețe într-o săptămână cât nu învață alți oameni în ani buni.

Cum alegi tipul de finanțare potrivit pentru un start-up, în funcție de tipul afacerii, riscurile implicate și nivelul de control dorit?

În primul rând, alege tipul de finanțare în funcție de nevoile tale reale. Dacă pornești cu 0 euro în cont, nu te arunca la un împrumut bancar. Să începi un business e deja suficient de stresant, nu ai nevoie și de presiunea unei rate lunare – mai ales dacă e primul tău proiect antreprenorial.

În situația asta, granturile sunt prietenul tău cel mai bun. Sunt construite special pentru antreprenori fără experiență, iar instituțiile care le oferă își asumă riscurile. Aceste granturi au mai degrabă rol de educație decât de investiție.

Dacă ai deja ceva experiență – inclusiv câteva fail-uri – un împrumut bancar sau o investiție de tip equity (vinzi o parte din companie unui investitor profesionist) sunt cele mai bune opțiuni.

Ce mai contează foarte mult? Natura business-ului.

  • Dacă vorbim de hardware (magazin fizic, produse, electronice), ai nevoie de mulți bani la început – pentru stocuri, logistică, spațiu etc.
  • Dacă vorbim de servicii, treaba devine mai complicată. Unele servicii pot fi lansate cu câteva sute de euro, altele necesită acreditări de câteva mii de euro.
  • Dacă vorbim de software și digital (design grafic, foto-video, web design, animație etc.), ai nevoie de o investiție moderată (laptop, cameră, abonamente), dar și de multă muncă de vânzare și convingere la început.
Ești curios cum transformăm tinerii de azi în antreprenorii de succes de mâine? Descarcă broșura educațională și află mai multe despre facultatea noastră!

Ce greșeli apar atunci când tinerii antreprenori caută o opțiune de finanțare pentru afacerea lor și cum pot fi evitate?

Mulți tineri caută finanțare rapidă, fără prea multe condiții și pe care nu trebuie să o returneze. Spoiler: nu prea există așa ceva. Hai să le luăm pe rând:

Vrei bani fără condiții și nu vrei să îi returnezi?
Atunci probabil vei aștepta foarte mult să-i primești (fonduri europene, granturi).

Vrei bani repede și fără condiții?
Pregătește-te să-i returnezi cu un anumit multiplu: x2, x3, uneori chiar mai mult (business angels, fonduri de investiții, investitori profesioniști).

Primești bani repede și nu trebuie să-i returnezi?
Ai grijă – probabil n-ai citit scrisul mic din josul paginii. Pot veni de la așa-ziși „investitori” sau chiar prieteni/rude care o să se supere când văd că nu-ți merge.

Primești bani repede, fără condiții și fără să-i returnezi?
Să nu te aștepți la o sumă mare. Cel mai probabil vine de la un incubator, accelerator sau un prieten de familie care înțelege antreprenoriatul.

Cum câștigi încrederea investitorilor și îți construiești credibilitatea

Pe baza experienței tale în antreprenoriat, care sunt cele mai importante semne că un start-up merită să primească o investiție?

Tracțiune. Orice investitor cu capul pe umeri o să întrebe: „Câți oameni sunt dispuși să plătească sau să folosească ceea ce urmează să facă acest antreprenor?”. Dacă nu ai o dovadă că răspunsul la întrebare NU e 0… ai pierdut, game over. Tot ce vine după – branding, marketing, pitch frumos, inovație, buzzwords – sunt doar „floricele”.

Cum poate un antreprenor la început de drum să câștige încrederea investitorilor?

Un antreprenor trebuie să arate că efortul depus a adus rezultate concrete:

  • o listă de oameni înscriși pe un waitlist
  • o versiune 0.1 a produsului (chiar dacă e lipită cu scotch)
  • o echipă care lucrează deja la idee

Toate astea te duc cu 90% mai departe decât oamenii care au doar o idee. Bunicul meu avea o vorbă care mi-a rămas în minte: „Știi cum se numesc oamenii cu idei, Luca? Se numesc idioți. Toti avem idei. Diferența dintre un idiot și un deștept e cum îți pui în practică ideile.”

Un pitch e ocazia perfectă să comunici valoarea afacerii tale și să demonstrezi că ideea ta are potențial. Ce trebuie să conțină un pitch memorabil, care să atragă atenția investitorilor?

Un pitch ar trebui să explice foarte clar de ce au oamenii nevoie de ceea ce urmează sa creezi și ce te face diferit în această piață imensă de bunuri și servicii. Cu ce vii nou, ce te face mai special, mai „cu moț”?

Vrei să afli mai multe despre modelul educațional de la EA – The Entrepreneurship Academy? Lasă-ne un mesaj pe WhatsApp!

Lecții și sfaturi pentru tinerii antreprenori

Care este cea mai valoroasă lecție pe care ai învățat-o despre finanțarea start-up-urilor?

Nu alerga după finanțare – mai întâi construiește ceva valoros, arată că lumea îl vrea și apoi mergi către investitori (chiar și către bănci) dintr-o poziție de putere, unde negocierea e în favoarea ta.

Ce sfat ai pentru tinerii care simt că lipsa resurselor financiare este un obstacol major pentru începerea unei afaceri?

Nu am un „sfat magic” – este pur și simplu realitatea dură în care trăim: accesul la bani este din ce în ce mai limitat. Dacă nu reușești să strângi nici măcar 200 de euro pentru lansarea unui business mic, bazat pe un serviciu pe care îl prestezi tu, atunci recomandarea mea sinceră este: angajează-te. Așa vei învăța skill-uri noi, vei putea pune bani deoparte pentru un viitor business și vei avea siguranța zilei de mâine. Nu trebuie să fim toți antreprenori, ci să gândim antreprenorial.

După absolvire, te-ai întors la EA – The Entrepreneurship Academy în calitate de Design Thinking & Digital Skills Expert. De ce crezi că aceste skill-uri sunt esențiale pentru tinerii antreprenori?

Vreau să ajut tinerii antreprenori să vină cu idei care aduc valoare reală în societate și să învețe cum să-și construiască business-ul singuri. Cel puțin în fazele de început, nu ai nevoie de sute de experți (web designer, brand architect, agenție de marketing) – ei pot fi înlocuiți cu puțin efort mental.

Cum a contribuit educația ta la EA – The Entrepreneurship Academy în formarea ta ca antreprenor?

“Am învățat că lumea-i rea, și viața-i grea, și tre’ să fac cumva ceva, că odată și odată se duc, și tre’ să m-agit, și tre’ să mă lupt…” închei citatul din Puya. :) Lăsând gluma la o parte, experiența la EA m-a ajutat să-mi setez obiective clare și să nu iau „la mișto” nici timpul petrecut în facultate, nici viața profesională care urma.

Vrei să afli mai multe despre EA - The Entrepreneurship Academy?

Vrei să afli mai multe?
Stabilește-ți o întâlnire individuală cu un Admission Specialist

Partenerii noștri